Cresa

Cel mai vesel loc din instituția noastră, se află la etajul superior al clădirii, astfel încât micuții, sa fie protejați cât mai bine.

 

Aici își defășoară activitatea, două grupe de Creșă, având copii cu vârste cuprinse între 8 luni – 18 luni (max. 8 copii în grupă) și 18 luni – 30 luni (max. 10 copii în grupă).

 

Antepreșcolarii sunt asistați în permanență de către un cadru didactic, dar și de  un asistent medical.

 

Activitatea esențială a copilului mic este jocul, fiind activitatea de bază prin care copilul interacționează cu mediul social și fizic, experimentează și explorează printr-o modalitate naturală și în același timp atractivă, ținând vie curiozitatea copilului și dorința de cunoaștere.

 

Misiunea Ceșei WENDY KIDS, este de a forma fiecare copil să fie autonom, să comunice cu adulții, dar și cu copiii din grup, să își dezvolte abilități motrice de bază, să se simtă în siguranță în instituția noastră, să se simtă o persoană capabilă, demnă și respectată, pregătindu-l astfel, pentru următoarele etape ale vieții (grădiniță, școala, gimnaziu, ș.m.d.)